Il frico (cul non origjinâl in marilenghe, doprât fin ae fin dal votcent, che al è fricò[1]) al è un plat tipic furlan fat cul formadi. Par solit si metin dentri diviers gjenars di formadi, insieme a cevole e cartufulis (patatis).
Il frico al è, cence dubis e pardabon, il vêr plat furlan. Si po cjatâlu nome di formadi (ma di plui cualitâts), cu lis patatis, cu la cevole, fintremai cui miluçs. Al è un plat tipic des monts furlanis e e je une version par ogni valade. La recipe pe polente e je chê (plui o mancul mole), ma chê dal frico e à miârs di variazions locâls. Ûs propon la classiche recipe, une di chês che si tramandin di une gjenerazion a di une altre. Intal mê câs mi rive de mame di une mê cjarissime amie che e ven de val Cjanâl.
Par fâ un bon frico si doprin diviers gjenars di formadi e strissulis di formadi fresc (miôr se di Montâs). Si scomence cuntune base di cevole e un fîl di vueli; cuant che le cevole e tache a rosolâ, si butin dentri 3-4 cartufulis fatis a tocuts e si fasin cuei par un pôc, fin che no son molis. Dopo si zonte il formadi a tocuts piçui cuntun pôc di sâl e si messede fin che il formadi no si cuei e nol devente brustulît, scuasit come une fertaie. Dispès il frico si mangje cuntune fete di polente. Si pues ancje fa cussì: cence cevole, si dopre nome formadi latarie e cartufulis. E cence vueli, parcè che il formadi di bessôl al bute fûr un grum di ont.