Antibiotic

Acest articol este nominalizat pentru primirea statutului de articol de calitate. Pentru aceasta conținutul și forma articolului trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde, precizate printr-o serie de criterii. Dacă subiectul articolului vă este familiar, vă invităm să evaluați calitatea expunerii și să vă exprimați obiecțiile și sugestiile de îmbunătățire.

Antibiotic
Antibiogramă pentru Staphylococcus aureus, realizată prin metoda difuzimetrică Kirby-Bauer cu scopul de a determina sensibilitatea bacteriei.[1]
Denumiri
Alte denumiri sau sinonime	Agenți antibacterieni Chimioterapice antibacteriene
Identificare
Cod ATC	J01 (Antibacteriene de uz sistemic)[2]
Date clinice
Utilizare	Tratamentul infecțiilor bacteriene[3] Profilaxia infecțiilor bacteriene
Date farmacocinetice
Țintă biologică	Perete celular bacterian Membrană bacteriană Acizi nucleici Proteine bacteriene Vezi text
Modifică date / text

Antibioticele (cunoscute și ca antibacteriene, greacă ἀντί- contra, βίος- viață)^[4][5] alcătuiesc o clasă de medicamente, produse de microorganisme sau obținute pe cale sintetică sau semisintetică, fiind cele mai importante substanțe medicamentoase implicate în tratamentul și în profilaxia infecțiilor bacteriene de diverse tipuri.^[3][6]

Antibioticele sunt utilizate în medicina umană și veterinară, însă au o mare utilitate și în agricultură.^[7] În mod normal, ele prezintă toxicitate doar pentru microorganismele cauzatoare ale infecțiilor, fără să afecteze organismul uman sau animal,^[8] dar în anumite cazuri acestea pot induce reacții adverse, cea mai frecventă fiind afectarea florei intestinale normale.^[9] Din punctul de vedere al acțiunii, antibioticele pot face parte din două clase, ele manifestându-și efectul bacteriostatic (prin oprirea creșterii bacteriei) sau bactericid (prin distrugerea acesteia), însă există și exemple care prezintă ambele mecanisme.^[10] Există mai multe criterii conform cărora se mai poate realiza clasificarea antibioticelor, de exemplu structura chimică sau activitatea lor asupra bacteriilor.^[11] Un număr limitat de antibiotice posedă, de asemenea, și o activitate antiprotozoarică (cum este, de exemplu, metronidazolul).^[12][13]

Din punct de vedere istoric, termenul de antibiotic face referire doar la agenții antibacterieni secretați de către microorganisme, cu scopul de a afecta alte microorganisme și de a oferi protecția față de acestea, și a fost utilizat pentru prima dată în anul 1942.^[14] În prezent, definiția s-a extins și la acele substanțe medicamentoase antimicrobiene de origine sintetică, denumite chimioterapice antimicrobiene, precum sunt chinolonele, sulfamidele și nitrofuranii.^[14][15][16] Primul antibiotic natural, penicilina, a fost descoperit de către Alexander Fleming, iar această descoperire a permis o dezvoltare impresionantă în ceea ce privește tratamentul infecțiilor bacteriene.^[17] Au fost descoperite și sintetizate foarte multe molecule noi de antibiotice de-a lungul ultimul secol, însă în ziua de astăzi eficacitatea antibioterapiei se află sub semnul întrebării datorită unor probleme legate de utilizarea acestora, precum este bine-cunoscuta rezistența la antibiotice.^[18]

Scopul antibioterapiei și implicit succesul terapeutic este reprezentat de eliminarea completă a microorganismului patogen din organism. Pentru realizarea acestui fapt, este necesară alegerea unei posologii care asigură o concentrație necesară de antibiotic în focarul infecțios, superioară concentrației minime la care creșterea microorganismului este inhibată.^[19] De asemenea, este neapărată alegerea unei căi de administrare pentru un antibiotic, având în vedere starea fiecărui pacient în parte.^[20] Fenomenul automedicației este în prezent o problemă gravă în sistemul de sănătate publică, întrucât o alegere neadecvată a unui antibiotic și un ritm de administrare necorespunzător poate avea ca urmare generarea unor tulpini bacteriene rezistente.^[21] Antibioticele nu sunt eficiente asupra virusurilor, astfel că virozele sunt tratabile doar cu medicamente antivirale.^[22]

Antibioticele sunt obținute la nivel industrial fie prin intermediul microorganismelor (adesea modificate pentru a crește randamentul de producție), fie prin sinteză chimică.^[23] Necesitatea obținerii unor noi antibiotice mai bune a dus la cercetări suplimentare, iar un exemplu de alternativă la terapia cu antibiotice este utilizarea virusurilor capabile să distrugă bacteriile, acestea fiind denumite bacteriofagi.^[24] Deoarece unele specii patogene au dezvoltat rezistență, pentru identificarea corectă și tratarea infecțiilor este necesară realizarea unei antibiograme, o metodă care indică sensibilitatea speciilor față de un anumit antibiotic.^[1]