Atletismul este unul din cele mai populare sporturi din lume. Este o ramură sportivă care cuprinde diverse probe de alergări și de marș, de sărituri și aruncări, sau probe combinate, la care participă atleții. Termenul a fost preluat după francezul athlétisme[1], dar originea e în greaca veche: ἀθλητής / athlêtês, „participant la o competiție, concurent”, derivat din ἆθλος / áthlos, „concurs, întrecere”.