Peter Gene Hernandez (n. , Hawaii, SUA), cunoscut sub numele de scenă Bruno Mars, este un cântăreț, compozitor și producător muzical american. Crescut în Honolulu, Hawaii într-o familie de muzicieni, Mars a început să creeze muzică de la o vârstă fragedă. După ce a cântat pe diverse scene din orașul său natal pe perioada copilăriei, a decis să urmeze o carieră in muzică, mutându-se în Los Angeles după absolvirea liceului. Mars a început să compună cântece pentru alți interpreți, alăturându-se echipei de producție The Smeezingtons.
După o neînțelegere cu Motown Records, Mars a semnat cu Atlantic Records în 2009. A devenit recunoscut ca solist după ce a interpretat și compus partea muzicală a cântecelor „Nothin' on You” de B.o.B și „Billionaire” de Travie McCoy. De asemenea a ajutat la compunerea unor hituri precum „Right Round” de Flo Rida, împreuna cu Kesha și „Wavin' Flag” de K'naan. În octombrie 2010, a lansat albumul de debut, Doo-Wops & Hooligans. Reprezentat de piesele „Just the Way You Are” și „Grenade”, ajunse pe primele locuri la nivel global, albumul a atins poziția a treia în Billboard 200.[5] Mars a fost nominalizat la șapte premii Grammy, printre care și cele din 2011, câștigând premiul pentru Cea mai bună performanță pop masculină pentru piesa „Just the Way You Are”.
Mars este cunoscut pentru că abordează o diversitate de stiluri și influențe, iar muzica sa conține elemente din diferite genuri. A lucrat cu o mulțime de artiști din genuri muzicale diferite; Mars recunoaște că aceste colaborări i-au influențat cariera de solist. În copilărie, a fost inspirat de artiști precum Elvis Presley și Michael Jackson, imitându-i încă de mic. Mars declară, de asemenea, că muzica reggae și casa de discuri Motown i-au influențat stilul muzical. Jon Caramanica de la The New York Times s-a referit la Mars ca la „unul dintre cei mai adaptabili și accesibili interpreți de muzică pop”.[6] La nivel mondial, Mars a devenit cel mai bine vândut artist digital din 2011. A avut trei discuri single printre primele zece clasate, inclusiv prima poziție cu 12,5 milioane de exemplare vândute pentru „Just The Way You Are”.[7] La premiile BRIT din 2012, Bruno Mars a fost desemnat Cel mai bun solist internațional.[8] Unele dintre melodiile sale au intrat în Lista celor mai vizualizate melodii din anii 2010-2018.
|title=
(ajutor)
|titlelink=
(ajutor)