Cartea Orelor (franceză: Le Livre d'heures; engleză: The Book of Hours) este o carte liturgică pentru laici – spre deosebire de Breviar, care este pentru clerici. Cartea Orelor este în principal o colecție de psalmi, corespunzători Liturghiei Orelor. Cartea echivalentă în lumea slavă este Ceaslovul, iar în cea greacă Orologhion.
În plus față de această colecție de rugăciuni legate de orele din zi, cartea cuprinde, de obicei, un calendar care să urmărească evoluția liturghiei pe tot parcursul anului, dar uneori și psalmi, Evangheliile, precum și slujbe speciale. Acesta este cel mai frecvent tip medieval de carte cu anluminuri, chiar dacă nu toate sunt cu ornamente. Ele constituie o documentație importantă despre viața din Evul Mediu târziu și sunt sursa unei iconografii asupra creștinismului medieval.