Conciliul Vatican II (în latină Concilium Vaticanum secundum) a fost al XXI-lea conciliu ecumenic din istoria Bisericii, recunoscut ca atare doar de Biserica Catolică. A fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962 și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965. Conciliul Vatican II a abordat relațiile dintre Biserică și lumea modernă la un secol după Conciliul Vatican I, care s-a aflat pe poziții antagoniste față de modernitate.