Consumerismul este o ordine social-economică ce încurajează achiziția de bunuri și servicii în cantități din ce în ce mai mari. Odată cu revoluția industrială, mai exact în secolul XX, producția în masă a dus la o criză economică în urma căreia a apărut supraproducția – oferta de bunuri existentă a depășit cererea, iar astfel producătorii au apelat la uzura planificată și la campanii publicitare pentru a manipula cheltuielile consumatorului[1]. În 1899, în cartea sa despre consumerism The Theory of the Leisure Class, Thorstein Veblen se axează pe valorile și instituțiile răspândite la scară largă odată cu dezvoltarea și extinderea conceptului de ”timp liber” în secolul XX[2]. Autorul „consideră că activitățile și obiceiurile de consum ale membrilor acestei noi clase sociale a oamenilor care dispun de foarte mult timp liber sunt ostentative, discreționare și risipitoare. Acestea sunt motivate în principal de nevoia de a afișa un anumit statut social, nu de funcționalitatea sau utilitatea achizițiilor”[3].
În domeniul economic, consumerismul se poate referi la politicile economice care pun accentul pe consum. Într-un sens abstract, conceptul accentuează ideea că libertatea de a alege a consumatorului ar trebui să influențeze într-o foarte mare măsură alegerile producătorilor în ce privește tipul de produse propuse și modul în care acestea sunt fabricate, orientând, astfel, organizarea economică a întregii societăți (a se compara cu ideologia numită în engleză „producerism”, în special în sensul britanic al cuvântului)[4]. În acest sens, în loc să se bazeze pe sloganul „un om, o voce”, consumerismul funcționează pe principiul „un dolar, o voce”, care poate reflecta sau nu contribuția pe care oamenii o aduc în societate.
„În lipsa unor narațiuni macropolitice și sociale alternative la fel de larg răspândite – cu excepția preocupării pentru schimbările climatice – încercarea de a duce o „viață bună” punând în practică principiile așa-numitului „consumerism” a devenit o forță socială globală dominantă, trecând peste deosebirile de religie, clasă, gen, etnie și naționalitate. Aceasta este corolarul ideologiei pieței globalizate și joacă un rol central în ceea ce Manfred Steger numește „imaginarul global”[5]. ”