Convingerile politice ale lui Adolf Hitler au fost prezentate de către istorici și biografi cu o oarecare dificultate. Deși scrierile și metodele sale au fost deseori adaptate la context, au existat niște idei constante precum antisemitismul, anticomunismul, antiparlamentarismul, Lebensraum, credința în superioritatea „rasei ariane” și o formă de ultranaționalism german. Hitler a menționat că lupta sa este împotriva iudeo-marxismului.[1]
Perspectivele sale politice s-au dezvoltat pe parcursul a trei etape:
Din multe puncte de vedere, Adolf Hitler înglobează „forța personalității în viața politică”.[3] A reprezentat un element esențial în formarea „atractivității” idologiei naziste. Atât de importante erau perspectivele acestuia încât au afectat imediat politicile Germaniei Naziste. Hitler și-a asumat funcția de Führerprinzip („Lider suprem”). Acesta vedea în structura partidului și ulterior în cea a guvernului o piramidă cu el - liderul infailibil - în vârful acesteia.[4]
Hitler considera că forța „voinței” era decisivă în determinarea cursul politic al unei națiuni. Dat fiind faptul că acesta a fost numit „lider al Reich-ului german pe viață”, el „îngloba puterea supremă a statului și, ca reprezentant al poporului german”, rolul său era acela de a determina „forma și structura Reich-ului”.[5] Pentru a-și îndeplini scopul, motivațiile sale politice constau dintr-o ideologie care combina antisemitismul tradițional german și austriac cu o doctrină rasială fundamentată pe elemente de darwinism social și ideile lui Friedrich Nietzsche, Arthur Schopenhauer, Richard Wagner, Houston Stewart Chamberlain, Arthur de Gobineau, Alfred Rosenberg, Paul de Lagarde, Georges Sorel, Alfred Ploetz și alții.[6]