Cruciada a treia

A treia cruciadǎ Parte din Cruciadă Harta cu traseele regilor din Cruciada a Treia Informații generale Perioadă 1189 — 1192 Loc Orientul Apropiat (Anatolia, Levant, Palestina) Rezultat Tratatul de la Ramla Creștinii neînarmați au voie sǎ facǎ pelerinaje la Ierusalim,care rǎmâne sub controlul musulman. Modificări teritoriale Cipru și pǎrți din coasta Palestinianǎ sunt anexate cruciaților Beligeranți Cruciații Regatul Ierusalimului Cavalerii Templieri Cavalerii Teutoni Cavalerii Ospitalieri Regatul Angliei Regatul Franței Blois Sfântul Imperiu Roman Suabia Austria Montferrat Regatul Ungariei Musulmanii Sarazini Zengizi Sultanatul de Rum Alții: Imperiul Bizantin Regatul Siciliei Conducători Cruciații Filip al II-lea Theobald al V-lea Richard I Guy de Lusignan Henric al II-lea de Champagne Robert de Sablé Garnier de Nablus Balian de Ibelin Frederic I Frederic al VI-lea Leopold al V-lea Conrad de Montferrat Géza al Ungariei Musulmanii Saladin Kilij Arslan al II-lea Alții Isaac al II-lea Isaac Komnenos Tancred de Sicilia Efective Germania: 10.000 de oameni Anglia: 8.000 de oameni Franța: 2.000 de oameni Ungaria 2.000 de oameni Modifică date / text

Cruciada a treia (1189–1192), cunoscută și sub numele Cruciada regilor, a fost o încercare a liderilor europeni de a recuceri Țara Sfântă aflată sub ocupația lui Saladin (Șalāh al-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb) din anul 1187 printr-o campanie militară. A avut un succes parțial, cruciații reușind să recupereze orașe ca Acra și Jaffa,însă au eșuat în a captura Ierusalimul, care era obiectivul principal al cruciadei.

După eșecul celei de-a două cruciade din anii 1147-1149, dinastia Zengid a unificat Siria și a intrat în conflict cu conducătorii fatimizi ai Egiptului. Saladin i-a unit pe egipteni și sirieni sub comanda sa, și i-a mobilizat să anexeze Regatul Ierusalimului în 1187. Motivați religios, regele Henric al II-lea al Angliei și regele Filip al II-lea al Franței, aflați într-un conflict, s-au împăcat pentru a conduce o nouă cruciadă pentru recuperarea Țării Sfinte. Dar regele Henric al II-lea a murit la 6 iulie 1189, astfel, comanda cruciadei a treia a fost transferată către succesorul și fiul său, Richard Inimă de Leu, care a devenit noul rege al Angliei.

Împăratul Frederic I al Sfântului Imperiu Roman a răspuns chemării la arme, conducând o armată imensă spre Balcani și Asia Mică. A obținut câteva victorii împotriva Sultanatului Selgiucid de Rum, dar s-a înecat într-un râu pe 10 iunie 1190 înainte să ajungă în Țara Sfântă. Moartea sa a produs teamă printre trupele germane, de aceea, o marte parte din trupe s-au retras din campanie.

După ce cruciații au reușit să-i alunge pe musulmani din Acra, Filip, în compania succesorului lui Frederick, Leopold al V-lea, ducele de Austria, a părăsit Țara Sfânta în august 1191.

După marea victorie de pe urma bătăliei de la Arsuf în care a respins ambuscada sarazinilor, aproape toată zona de coasta a Levantului se află sub control creștin. Pe 2 septembrie 1192, Richard și Saladin au semnat Tratatul de la Jaffa, prin care era recunoscut controlul musulman asupra Ierusalimului, dar pelerinii creștini și negustorii neînarmați puteau vizita orașul. Richard a plecat din Țara Sfântă pe 9 octombrie 1192. Cu toate că n-au reușit să recupereze Țară Sfântă, cruciații au putut să mențină sub controlul lor state ca Cirpu și coasta siriană.

Eșecul recapturării Ierusalimului a inspirat regatele creștin-europene să se mobilizeze pentru cea de-a Patra Cruciadă din anii 1202-1204, dar europenii vor putea să recupereze orașul abia la cea de-a Șasea Cruciadă în 1229.