Cursul de schimb sau cursul valutar reprezintă prețul unei unități monetare din moneda unei țări, exprimat în unități monetare ale altei țări. O definiție mai exactă a cursului de schimb ia în considerare tipul de cotație care leagă cele două monede participante la raportul de schimb. [1]
Poate fi fix sau flexibil. Un curs de schimb este fix atunci când două țări cad de acord să-l mențină astfel, prin intermediul politicii monetare. Cel mai cunoscut sistem valutar fix a fost etalonul-aur; spre sfârșitul anilor 1850, o uncie de aur valora 20 de dolari americani și 4 lire sterline, de unde rezulta o rată de schimb de 5 dolari pentru o liră. Un curs de schimb este flexibil dacă două țări convin să permită ca fluctuațiile pieței internaționale să determine cursul, prin intermediul cererii și ofertei. Cursul de schimb fluctuează odată cu exporturile și importurile unei țări. Majoritatea comerțului mondial se desfășoară cu cursul valutar flexibil, ce variază între limite relativ fixe.[2]
Practic, cursul valutar este prețul în baza căruia o valută se schimbă cu alta, respectiv raportul dintre o monedă națională și una străină.
Există două tipuri de cursuri:
curs oficial. Se stabilește zilnic de Banca Națională pe baza raportului dintre cererea și oferta de valute. Baza obiectivă a nivelului cursului de schimb o reprezintă raportul dintre puterea de cumpărare a celor două valute în țările respective. Actualizarea pe site-ul BNR se face de obicei după ora 13 și este valabil pentru ziua următoare.
curs de piață.
Cursul de piață se publică cu două mărimi și anume:
cotația BID - prețul cererii din punct de vedere al intermediarului care efectuează o tranzacție valutară (intermediarul sau market maker-ul poate fi o casă de schimb, ghișeul unei bănci). Cotația BID este cunoscută sub denumirea de curs de cumpărare.
cotația ASK - prețul ofertei din punct de vedere al intermediarului care efectuează o tranzacție valutara. Dacă un client adresează un ordin de vânzare valută, acesta echivalează pentru intermediar cu o cumpărare la prețul BID, în timp ce dacă un client adresează un ordin de cumpărare valută, acesta echivalează pentru intermediar cu o vânzare la prețul ASK. De aceea, cotația ASK este cunoscută sub denumirea de curs de vânzare.
Cursurile de vânzare și cumpărare afișate la începutul zilei pot fi modificate de bănci în funcție de evoluția pieței valutare și de interesul de cumpărare/vânzare existent de-a lungul zilei.
În funcție de termenul de plată, se stabilesc:
Curs la vedere (SPOT), definit ca fiind cursul zilei în care se încheie tranzacția de vânzare-cumpărare de valută, curs la care se lichidează tranzacția, în aceeași zi sau cel mai târziu după 48 de ore, când se procedează la predarea-primirea sumelor cuvenite. Termenul cu înțeles contrar este cel de curs la termen (FORWARD).
Curs la termen (FORWARD), definit ca fiind cursul pentru tranzacțiile de valută care prevăd livrarea valutei și primirea contravalorii ei pe bază de negociere pentru o operație la termen. Se stabilește în ziua încheierii tranzacției ca un preț preconizat a se realiza. Fiind un preț trecut în contract, el se respectă indiferent de nivelul cursului zilei de lichidare.