Custodie

Custodia asupra copiilor [1] [2] ('la garde de l'enfant în franceză[3] sau child custody în engleză[4]), echivalentul colocvial al noțiunii de autoritate părintească, reprezintă un raport juridic între părinți și copii care apare în cazul unui divorț sau în cazul în care părinții necăsătoriți nu se mai înțeleg cu privire la aspectele legate de creșterea și educarea minorului sau cu privire la deciziile referitoare la minor, domiciliul minorului, etc. În general părinții au autoritate părintească începând cu nașterea copilului, autoritate pe care o exercită în comun dar într-un mod nereglementat. După un divorț sau după o separare se pune problema modului în care autoritatea părintească va fi exercitată într-un mod reglementat[5]. Aceasta este de fapt custodia: relația juridică dintre fiecare părinte și copil pe de o parte și dintre cei doi părinți pe de altă parte. Reglementarea modului în care se exercită autoritatea părintească se face de regulă în fața unei autorități a statului.

  1. ^ Termenul "custodie" apare de mai multe ori în Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului (ISBN 973-86502-5-9) editat de către UNICEF în anul 2005 ca de pildă la paginile 16, 54 sau 151. Manualul complet sau pe capitole se poate consulta aici Arhivat în , la Wayback Machine.
  2. ^ Termenul de custodie apare și pe pagina oficială a Comisiei Europene care menționează Convenția europeană asupra recunoașterii și executării hotărârilor privind custodia copiilor și de restabilire a custodiei copiilor din 1980
  3. ^ A se vedea documentul explicativ publicat de guvernul Canadei, articol ce se poate descărca de aici Arhivat în , la Wayback Machine. sau de aici
  4. ^ A se vedea articolul Stabilirea custodiei copiilor în SUA - Joan B. Kelly - Universitatea Standford, articol care poate fi consultat aici Arhivat în , la Wayback Machine. sau aici
  5. ^ Art. 396 din noul Cod Civil

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by Nelliwinne