Demografia Spaniei

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări. Trebuie pus(ă) în formatul standard. Marcat din mai 2010. Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din mai 2010.  Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

În Spania sunt vorbite patru limbi importante care sunt declarate ca limbi oficiale în anumite regiuni:

• spaniola (castellano sau español), limbă oficială în întreaga Spanie.
• catalana (català sau valencià) în Catalonia (Catalunya), Insulele Baleare (Illes Balears), și părți ale comunității autonome Calencia (València, unde limba este denumită valenciană).
• basca (euskara) în Țara bascilor (Euskadi), și părți din Navarra.
• galiciana (galego) în Galicia (Galiza).

Catalana, galiciana și castiliana, mai comun denumită "spaniolă", sunt descendente ale limbii latine și au propriile lor dialecte; există de asemenea și alte dialecte romanice, ca și asturiana sau Bable în Asturias și părți din León, aragoneza în o parte din Aragón, și araneza (o variantă gascono-occitană) în Val d'Aran la nord-vest de Catalonia. Spaniola vorbită în Americi este descendentă a dialectului spaniol vorbit în sud-vestul Spaniei.

În anul 2008, populația Spaniei a atins oficial 46 milioane de locuitori, conform înregistrărilor din registrele municipale. Densitatea populației în Spania (91 loc./km patrat) este mai redusă decât în celelalte țări ale Europei de Vest, iar distribuția pe teritoriul țării este inegală. Cu excepția regiunii ce înconjoară capitala, Madrid, cele mai populate areale se găsesc de-a lungul coastei mediteraneene. Populația Spaniei s-a dublat în timpul secolului XX, îndeosebi datorită spectaculosului "boom demografic" dintre anii 1960 si 1970.

Spaniolii nativi reprezintă 88% din populația totală a Spaniei. După ce rata natalității si rata de creștere a populației a scăzut în anii 1980, populația a crescut din nou, inițial datorită spaniolilor emigranți în alte țări europene care s-au reîntors, și, mai recent, datorită numărului mare de imigranți care reprezintă 12% din totalul populației. Între aceștia se numără: latino-americani (39%), nord-africani (16%), est-europeni (15%), imigranți veniți din Africa Subsahariană (4%). În anul 2005 Spania a instituit un program ce a durat 3 luni, program prin care anumitor străini ce nu aveau acte până în acel moment, li s-a garantat rezidența legală.

O porțiune sesizabilă de rezidenți străini in Spania, provine de asemenea și din alte țări vest sau central-europene. Aceștia sunt în majoritate britanici, francezi, nemti,olandezi și norvegieni. Aceste populații preferă coasta Mediteranei și Insulele Baleare, unde aleg să-și petreacă viața cei care s-au pensionat sau cei care lucrează la distanță(de la propriul domiciliu).

Populații substanțiale descind din coloniștii spanioli și imigranți existenți în alte părți ale lunii, îndeosebi în America Latină. Începând cu finele secolului XV, un număr mare de coloniști iberici s-au așezat pe teritoriul Americii Latine, iar în prezent cei mai mulți latino-americani albi (aproximativ 1/3 din totalul populației) au origine spaniolă sau portugheză. În secolul XVI, aproximativ 240.000 de spanioli au emigrat, îndeosebi spre Peru și Mexico. Aceștia au fost însoțiți de încă 450.000 în următorul secol. Între anii 1846 si 1932 aproape 5 milioane de spanioli au plecat spre America, în special spre Argentina si Brazilia. Din 1960 până în 1975, aproximativ 2 milioane de spanioli au migrat spre alte țări vest-europene. În aceeași perioadă, circa 300.000 de persoane au părăsit Spania pentru America Latină.