În fonologie, fonemul este cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale în fluxul vorbirii, adică are funcție lingvistică. Natura fonemului este determinată de un ansamblu de trăsături distinctive care îl deosebesc de toate celelalte foneme dintr-o anumită limbă[1][2][3][4].
Un fonem dintr-o limbă poate avea aceleași trăsături dinstinctive ca un fonem din altă limbă, dar definițiile lor nu sunt identice, pentru că în fiecare limbă fonemul intră în relații specifice cu celelalte foneme din acea limbă, iar sistemele fonemice sunt diferite de la o limbă la alta[1][4].
Numărul de foneme ale unei limbi este limitat, dar poate fi foarte diferit în diverse limbi. După Dubois 2002, acesta ar fi, în funcție de limbă, de la 20 la 50[4], după Crystal 2008 – de la 15 la 80[5].