Fonetica limbii japoneze

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Acest articol discută separat fonetica limbii japoneze. Pentru date mai generale despre limba japoneză cititorul este îndrumat să citească articolul respectiv.

Cuvintele japoneze se compun din silabe scurte, numite more (singular moră), formate din o consoană urmată de o vocală, ca în exemplele Hiroshima hi-ro-shi-ma, Nagasaki na-ga-sa-ki. La această regulă generală există câteva excepții:

• Uneori consoana lipsește, deci mora se reduce la o vocală simplă. Exemplu: ai a-i („dragoste”) care se pronunță ca un hiat (în două silabe), nu ca un diftong.

• Rolul de consoană poate fi jucat și de semivocalele y și w. Exemple: yama ya-ma („munte”), watashi wa-ta-shi („eu”).

• O moră aparte este consoana nazală n, care nu are nevoie de o vocală pentru a forma o silabă. Exemplu: hon ho-n („carte”).

• Uneori înaintea unei consoane se face o pauză, egală în durată cu o moră, timp în care nu se emite nici un sunet. Fenomenul este prezent de exemplu și în limba italiană, unde se marchează în scris prin litere duble, ca în ho detto („am zis”). Exemplu în japoneză: mikka mi-_-ka („trei zile”).

• Între consoana și vocala unei more normale se poate intercala semivocala y. Exemple: kyaku kya-ku („client”), atsuryoku a-tsu-ryo-ku („presiune”).

• Prin alungirea vocalei se poate obține o moră dublă. Acesta este cazul multor cuvinte preluate din limba chineză cu o pronunție care o aproximează pe cea originală. Exemplu: tōkyō to-o-kyo-o (capitala Tokio; alungirea lui o se scrie ca o moră separată). Transliterarea corectă a cuvintelor japoneze în caractere latine trebuie să marcheze această alungire, care este esențială pentru păstrarea informației despre pronunție; marcarea lungimii se face fie prin dublarea vocalei respective (Tookyoo), fie așa cum se practică în limba japoneză în hiragana (unde prelungirea lui o se scrie ca u, iar prelungirea lui e se scrie ca i), caz în care Tokio devine Toukyou, fie prin plasarea unei bare deasupra vocalelor alungite: Tōkyō. Ultima variantă este preferată în cele mai multe cazuri.

Fiecare moră durează în pronunție aproximativ același interval de timp, ceea ce a adus limbii japoneze epitetul de limbă metronomică. În exemplele de mai sus segmentele unite prin cratime reprezintă câte o moră; în scrierea fonetică japoneză (hiragana, katakana) fiecare moră se scrie printr-un singur caracter, care e perceput ca indivizibil de vorbitorii japonezi nativi. Excepție face situația când mora se modifică prin intercalarea semivocalei y, caz în care se folosesc două caractere, din care al doilea de dimensiuni mai mici.