Imperiul Austriac (în germană Kaiserthum Österreich) a fost o formațiune statală ce a existat în centrul Europei între 1804 și 1867, iar ca parte cisleithanică a Austro-Ungariei a existat până în 1918. Cu toate acestea, uneori, numele de "Imperiu austriac" e folosit și referitor la Monarhia Habsburgică, pentru a desemna totalitatea țărilor a căror coroană era deținută de Casa de Habsburg, respectiv de Casa de Habsburg-Lorena, între care se găseau atât țări din cadrul Sfântului Imperiu Roman (Arhiducatul Austriei, Comitatul Tirol, Ducatul Carintia, Ducatul Stiria, Ducatul Salzburg, Craina, Regatul Boemiei, Margraviatul Moraviei, Silezia austriacă, Comitatul Gorizia și orașul Triest), cât și din afara lui (Regatul Ungariei, Regatul Croației, Regatul Slavoniei, Principatul Transilvaniei (1699), Regatul Galiției și Lodomeriei (1772), Bucovina (1774), Margraviatul Istriei (1797) și Regatul Dalmației). Imperiul Austriac a fost oficial proclamat în anul 1804 pe baza țărilor coroanei familiei de Habsburg-Lorena, care deținuse prin alegere din secolul XV până la în 1806 Coroana Sfântului Imperiu Roman și prin moștenire, de la sfârșitul secolului al XVI-lea, coroana privată a lui Rudolf al II-lea care, în 1804, a devenit Coroana imperială a Austriei.