Imperiul Roman

Conținutul paginii Imperiul Roman antic ar trebui să fie inclus aici.

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Imperiul Roman
Imperiul Romanilor
senatvs popvlvsqve romanvs (SPQR) „Senatul și Poporul Romei” Imperium Romanorum Βασιλεία των Ῥωμαίων
—  Imperiu  —
← 27 î.Hr. – 395 d.Hr. → →
Drapel
Deviză națională
Senatus Populusque Romanus
Harta Imperiului Roman la apogeu (117)
Capitală	Roma (44 î.Hr.–286 d.Hr.) Constantinopol (330-1204, 1261-1453) Ravenna (402-476) Milano (286-402) Nicomedia (286-330) Niceea (1204-1261)
Limbă	Latină, Greacă
Religie	Politeism roman urmat de Creștinism
Guvernare
Formă de guvernare	Monarhie
Împărat Roman
- 27 î.Hr. – 14 d.Hr.	Octavianus Augustus
- 379 – 395	Teodosiu I
- 475 – 476 / 1449 – 1453	Romulus Augustulus / Constantin al XI-lea
Legislativ	Senatul Roman
Istorie
Epoca istorică	Antichitate
Bătălia de la Actium	31 î.Hr.
Octavianus devine Augustus	27 î.Hr.
Dioclețian decide divizarea imperiului	285 d.Hr.
Constantin cel Mare mută capitala imperială la Constantinopol	330 d.Hr.
Moartea lui Teodosiu I, urmată de divizarea definitivă a Imperiului	395 d.Hr.
Detronarea lui Romulus Augustulus	476 d.Hr.
Căderea Constantinopolului	1453
Căderea Imperiului din Trapezunt	1461
Date statistice
Suprafață
- 25 î.Hr.[1][2]	2.750.000 km²
- 50[1]	4.200.000 km²
- 117[1]	5.000.000 km²
- 390 [1]	4.400.000 km²
Populație
- 25 î.Hr.[1][2]	56.800.000 loc.
Densitate	20,7 loc./km²
- 117[1]	88.000.000 loc.
Densitate	17,6 loc./km²
Economie
Monedă	Sesterț Denar Monedă romană Aureus As
* Aceste evenimente au reprezentat dezmembrarea Imperiului Roman de Apus (286 – 476)[3] și, respectiv, a Imperiului Bizantin (330 – 1453).
Modifică date / text

Imperiul Roman (latină IMPERIVM ROMANVM) este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman post-republican caracterizat de o formă de guvernământ autocratică și de stăpânirea unui imens teritoriu în jurul Mării Mediterane cu capitala la Roma. Fiind o civilizație a Epocii Fierului, deținea teritoriile din jurul Mării Mediterane în Europa, Africa de Nord și vestul Asiei. După reformele constituționale ale lui Augustus din secolul I î.Hr. până la anarhia militară din secolul al III-lea d.Hr., imperiul a fost un principat condus din Roma (27 î.Hr.-285 d.Hr.). Imperiul Roman a fost mai târziu divizat în Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Roma și apoi la Ravenna, și Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol.

A fost precedat de Republica Romană care, la rândul ei, a înlocuit monarhia de la Roma în secolul al VI-lea î.Hr., guvernată de doi consuli cu puteri executive și cu mandate limitate la un an și condusă de o adunare legislativă numită Senat. Republica era însă totodată un imperiu, deținând teritorii cucerite. Fiind destabilizată de o serie de războaie civile și conflicte politice dintre generali ambițioși, în secolul I î.Hr. generalul Iulius Cezar a fost numit dictator pe viață, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr. în urma unui complot al senatorilor. Au reizbucnit astfel războaiele civile care s-au încheiat cu victoria lui Octavianus Augustus, nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar, care l-a învins pe generalul Marcus Antonius în Bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr. După anexarea Egiptului Ptolemaic a luat sfârșit oficial epoca elenistică marcată cu cuceririle lui Alexandru cel Mare în Orient. Octavianus și-a asigurat controlul total asupra imperiului, iar Senatul Roman i-a garantat puteri executive nelimitate, titlul de Imperator (comandant suprem al armatei) și titlul de Augustus, devenind astfel primul împărat al Imperiului Roman.

În primele două secole imperiul a cunoscut o perioadă de stabilitate și prosperitate fără precedent, cunoscută în istorie ca Pax Romana („Pacea romană”). Maximul teritorial a fost atins în timpul domniei împăratului Traian. A urmat apoi o perioadă instabilă și astfel, declinul imperiului a început sub domnia împăratului Commodus. În secolul al III-lea, imperiul a traversat o perioadă de criză ce i-a amenințat existența și integritatea teritorială, dar a fost reunificat de împăratul Aurelian. În efortul de a stabiliza imperiul, Dioclețian a împărțit imperiul între două curți imperiale diferite în estul grecesc și vestul latin. Creștinismul a luat amploare în secolul al IV-lea, devenind religia oficială a imperiului în urma Edictului de la Milano din 313 sub domnia lui Constantin cel Mare și a celui de la Tesalonica din 380. După moartea împăratului Teodosiu I din 395, imperiul a fost împărțit definitiv între fii săi Arcadius și Honorius, în Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit. Perioada Migrațiilor, ce a presupus invazii masive ale populațiilor germanice și hunice a dus la declinul final al Imperiului Roman de Apus. Odată cu cucerirea Ravennei de către ostrogoți și înlăturarea ultimului împărat roman, Romulus Augustulus în 476, Odoacru s-a proclamat drept rege al Italiei și astfel Imperiul Roman de Apus a colapsat și a fost desființat oficial de împăratul Zenon în 480. Imperiul Roman de Răsărit a continuat să existe ca Imperiul Bizantin, cu capitala la Constantinopol, până la cucerirea otomană din 1453.

Imperiul Roman a lăsat în urma sa o moștenire grandioasă privind instituțiile, cultura, limbile, religia, arta, arhitectura, filosofia, dreptul și știința. Ulterior, moștenirea romană a influențat debutul Renașterii, arhitectura neoclasică, codurile legislative moderne și formarea republicilor moderne precum Franța și Statele Unite ale Americii. Limba latină răspândită în teritoriile cucerite de romani, precum și creștinarea, a dus la apariția regatelor medievale și a statelor moderne de azi precum Franța, Spania, Italia, Portugalia și România. Adoptarea creștinismului a condus la formarea bisericii creștine care a dominat Europa pe durata Evului Mediu.