Istoria evreilor din Polonia

Evrei polonezi יהודי פולין‎ Polscy Żydzi
יהדות פולין Polscy Żydzi
Muzeul POLIN de istorie a evreilor polonezi (dreapta) și Monumentul eroilor din ghetou (stânga), Varșovia Śródmieście
Populație totală
est. 1,300,000+
Regiuni cu populație semnificativă
Polonia 10,000[1]  Israel 1.250.000 (origine);[2] 202.300 (cetățenie)[3]
Limbi vorbite
poloneză, ebraică, idiș
Grupuri înrudite sau legate cultural
Iudaism
Modifică date / text

Istoria evreilor în Polonia datează de peste 1.000 de ani. Timp de mai multe secole, Polonia a fost casa uneia dintre cele mai mari si mai importante comunități evreiești din lume. Polonia a fost un centru principal de cultură evreiască, datorită unei lungi perioade de toleranță religioasă și de autonomie socială legale. Această perioadă s-a încheiat odată cu Împărțirile Poloniei care a început în 1772, în special, cu discriminarea și persecutarea evreilor din Imperiul Rus. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a existat o distrugere genocidală aproape completă a comunității evreilor polonezi de către Germania Nazistă și aliații săi, în timpul ocupației germane a Poloniei din 1939-1945 și a Holocaustului care a urmat. După destrămarea regimului comunist în Polonia a avut loc acolo o renaștere evreiască, fiind organizate un Festival anual al culturii evreiești, noi programe de studii la liceele și universitățile poloneze, rde la poloneză în licee și universități, reluarea activității religioase în sinagogi, printre care și Sinagoga Nożyk, și inaugurarea Muzeului de Istorie a Evreilor Polonezi din Varșovia.

De la fondarea Regatului Poloniei în 1025 până în primii ani ai Uniunii statele polono–lituaniene create în 1569, Polonia a fost cea mai tolerantă țară din Europa. Cunoscută sub numele de paradisus judaeorum (expresia latină pentru „Paradisul evreilor”), ea a devenit un adăpost pentru comunitățile evreiești europene persecutate și expulzate și cămin al celei mai mari comunități evreiești din lume la acel timp. Potrivit unor surse, aproximativ trei sferturi dintre evreii din lume trăiau în Polonia la mijlocul secolului al XVI-lea. Odată cu slăbirea politico-militară a Uniunii statele și cu apariția și întețirea conflictelor religioase (ca urmare a Reformei Protestante și a Contrareformei Catolice), toleranța tradițională poloneză a început să scadă începând din secolul al XVII-lea. După Împărțirile Poloniei în 1795 și dispariția Poloniei ca stat suveran, evreii polonezi au fost supuși legilor puterilor partiționare, Imperiul Rus tot mai antisemit, precum și Austro-Ungaria și Regatul Prusiei (mai târziu parte componentă a Imperiului German). Totuși, ca urmare a faptului că Polonia și-a redobândit independența în urma Primului Război Mondial, aici a fost centrul vieții evreiești europene datorită existenței uneia dintre cele mai mari comunități evreiești de peste 3 milioane de persoane. Antisemitismul a fost o problemă în creștere în întreaga Europă în acei ani, atât din partea clasei politice, cât și a populației locale.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia a fost împărțită între Germania Nazistă și Uniunea Sovietică (vezi Pactul Ribbentrop–Molotov). O cincime din populația poloneză a pierit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, jumătate din ea a fost formată din cei 3.000.000 de evrei polonezi, uciși în Holocaust, care constituiau 90% din evreii polonezi.^[4] Deși Holocaustul a avut loc în mare parte pe teritoriul polonez ocupat de Germania, a existat o colaborare foarte redusă a cetățenilor ei cu naziștii. Colaborarea individuală a polonezilor a fost descrisă ca fiind mai mică decât în celelalte țări ocupate. Statisticile efectuate de Comisia Israeliană pentru Crime de Război indică faptul că mai puțin de 0,1% dintre polonezi au colaborat cu naziștii. Atitudinile polonezilor față de atrocitățile germane au variat considerabil, de la riscarea propriei vieți pentru a salva viețile evreilor^[5] și refuz pasiv de a oferi informații cu privire la evrei până la indiferență, șantaj și, în cazuri extreme, participarea la pogromuri, cum ar fi pogromul de la Jedwabne. În funcție de naționalitate, polonezii au cel mai mare număr de oameni care au salvat evrei în timpul Holocaustului.

În perioada postbelică, o mare parte din cei aproximativ 200.000 de supraviețuitori evrei înregistrați la Comitetul Central al Evreilor Polonezi sau CKŻP (dintre care 136.000 au sosit din Uniunea Sovietică) a părăsit Republica Populară Polonia către nou-înființatul stat Israel și America de Nord sau de Sud. Plecarea lor a fost accelerată de desființarea instituțiilor evreiești, violențele de după război și ostilitatea Partidului Comunist atât față de religie, cât și față de întreprinderile private, dar, de asemenea, pentru că în 1946-1947 Polonia a fost singura țară din Blocul de Est care a permis evreilor să emigreze în Israel, fără vize sau permise de ieșire. Marea Britanie a cerut Poloniei să oprească exodul, dar presiunea ei a fost lipsită în mare parte de succes. Cea mai mare parte a evreilor rămași a părăsit Polonia la sfârșitul anului 1968, ca urmare a campaniei „antisioniste” organizate de conducerea comunistă polonă în frunte cu Wladislaw Gomulka.^[6] După căderea regimului comunist în 1989, situația evreilor polonezi s-a normalizat și cei care au fost cetățeni polonezi înainte de al Doilea Război Mondial au putut să reobțină cetățenia poloneză. Instituțiile religioase au fost reînființate, în mare măsură ca urmare a activității fundațiilor evreiești din Statele Unite ale Americii. Comunitatea contemporană a evreilor polonezi numără o populație cuprinsă între 10.000 și 20.000 de membri.^[1] Numărul persoanelor cu origini evreiești poate fi de câteva ori mai mare.^[7]