Ius soli (în trad. lat. „Jus soli”, "dreptul pământului", sau, cum se spunea inițial în limba română : dreptul pământean, cu referire la locul nașterii) este unul din cele două sisteme de acordare a cetățeniei, alături de ius sangvinis (în trad. "dreptul sângelui", sau, cum se spunea inițial în limba română : dreptul strămoșesc, cu referire la originea etnică a cetățenilor). Conform ius soli, cetățenia unui stat se dobândește automat prin nașterea pe teritoriul acelui stat. Pot fi impuse condiții cum ar fi ca cel puțin unul dintre părinți să aibă rezidență legală în statul respectiv, în cazul în care părinții sunt cunoscuți.
Acest sistem definește națiunea ca populația unui anumit teritoriu, indiferent de etnie, limbă sau religie.[1]