Back Millard Fillmore Afrikaans ሚላርድ ፊልሞር Amharic Millard Fillmore AN Millard Fillmore ANG ميلارد فيلمور Arabic ميلارد فيلمور ARZ Millard Fillmore AST Millard Fillmor Azerbaijani میلارد فیلمور AZB Millard Fillmore BAN
Millard Fillmore (n. , Summerhill(d), New York, SUA – d. , Buffalo, New York, SUA) a fost cel de-al doisprezecelea vicepreședinte și cel de-al treisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur mandat prezidențial incomplet între 1850 și 1853, fiind totodată ultimul membru al partidului Whig care a ocupat funcția cea mai înaltă de stat în Statele Unite. Millard Fillmore a succedat președintelui anterior, Zachary Taylor, al cărui vicepreședinte a fost, datorită morții acestuia de indigestie acută. Astfel, Fillmore devine cel de-al doilea președinte al Statelor Unite care a ajuns președinte ca urmare a decesului președintelui ales. Nu numai că nu a fost ales ca președinte, dar după ce a servit restul mandatului lui Zachary Taylor, Fillmore nu a fost nici măcar nominalizat de propriul său partid, Partidul Whig, pentru alegerile prezidențiale din 1852. În alegerile prezidențiale din 1856, deși a fost nominalizat de către partidul său, Know Nothing Party (oficial cunoscut ca American Party) candidat la președinția Statelor Unite, nu a câștigat alegerile.
Fillmore s-a născut în sărăcie în zona Finger Lakes(d) din statul New York; părinții lui au fost chiriași în timpul anilor de formare. S-a ridicat din sărăcie prin studii și a devenit avocat, deși avea puțină educație formală. A devenit important în zona Buffalo ca avocat și politician, a fost ales la Adunarea din New York în 1828 și în Camera Reprezentanților din SUA în 1832. Inițial, el a făcut parte din Partidului Anti-Masonic, dar a devenit un Whig, acesta fiind un partid format la mijlocul anilor 1830; el a fost un rival pentru conducerea partidului împotriva editorului Thurlow Weed(d) și protejatului lui Weed, William H. Seward. De-a lungul carierei sale, Fillmore a declarat că sclavia este un rău, dar unul dincolo de puterile guvernului federal, în timp ce Seward nu numai că era ostil în mod deschis față de sclavie, dar a susținut că guvernul federal ar trebui să aibă un rol în a opri sclavia. Fillmore nu a reușit să obțină funcția de Președinte al Camerei atunci când Whigs a preluat controlul Camerei în 1841, dar a fost președintele comisiei Ways and Means. Învins în alegerile pentru nominalizarea pentru funcția de vicepreședinte în 1844, și pentru cea de guvernator al New York-ului în același an, Fillmore a fost ales șef la Departamentul de Audit și Control din New York în 1847, primul care a deținut acest post prin alegeri directe.
Fillmore a primit nominalizarea pentru postul de vicepreședinte din partea partidului Whig în 1848 ca partener al lui Taylor, iar cei doi au fost aleși. El a fost în mare parte ignorat de Taylor. În calitate de vicepreședinte, Fillmore a prezidat dezbateri furioase în Senat, în perioada în care Congresul decidea dacă să permită sclavia în zonele concesionate de la mexicani. Fillmore a susținut Legea Omnibus al lui Henry Clay (baza Compromisului din 1850), deși Taylor nu a făcut-o. După ce președintele Taylor a decedat în iulie 1850, Fillmore a demis cabinetul și a schimbat politica administrației. Noul președinte a exercitat presiuni pentru a obține trecerea compromisului, care a oferit victorii legislative atât nordului, cât și sudului, și care a fost adoptat până în septembrie. Legii Sclavilor Fugari, care urgenta întoarcerea sclavilor care au fugit către cei care susțineau că le sunt proprietari, a fost o parte controversată a compromisului, iar Fillmore s-a simțit obligat să-l pună în aplicare, deși i-a afectat popularitatea și, de asemenea, Partidul Whig, care s-a rupt între nord și sud. În politica externă, Fillmore a susținut expedițiile americane pentru a deschide comerțul cu Japonia, s-a opus planurilor franceze în ceea ce privește Hawaii și a fost stânjenit de expedițiile pirate ale lui Narciso López(d) către Cuba. A căutat să obțină nominalizare partidului pentru un mandat complet în 1852, dar a fost trecut cu vederea de către acesta în favoarea lui Winfield Scott(d).
Pe măsură ce Partidul Whig s-a împărțit după președinția lui Fillmore, mulți din aripa conservatoare a lui Fillmore s-au alăturat echipei Know Nothings, care a format Partidul American. În candidatura sa din 1856 ca și candidat al partidului, Fillmore a avut puține de spus despre imigrație, concentrându-se în schimb asupra conservării Uniunii și câștigând doar în Maryland. La pensionare, Fillmore a fost activ în multe acțiuni civice. El a ajutat la înființarea Universității din Buffalo, fiind primul său cancelar. În timpul războiului civil american, Fillmore a denunțat secesiunea și a fost de acord că Uniunea trebuie să fie menținută cu forța, dacă este necesar, dar a criticat politicile de război ale lui Abraham Lincoln. După restaurarea păcii, a susținut politicile de reconstrucție ale președintelui Andrew Johnson. Observată astăzi, Fillmore a fost lăudat de unii pentru politica sa externă, dar el este criticat de alții pentru punerea în aplicare a Legii Sclavului Fugit și pentru asocierea sa cu Know Nothings. Istoricii și cercetătorii l-au clasat în mod constant pe Fillmore ca fiind unul dintre cei mai slabi președinți.
- ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Millard Fillmore, Find a Grave, accesat în
- ^ a b Millard Fillmore, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b Millard Fillmore, Roglo
- ^ a b Millard Fillmore, SNAC, accesat în
- ^ Find a Grave, accesat în
- ^ Presidential stroke: United States presidents and cerebrovascular disease
- ^ The Peerage