Nabucco

Nabucco
Desen original pentru costumul pentru Nabucco (1842)
Genul	operă
Ciclul	4 Act (operă dramatică)
Compozitorul	Giuseppe Verdi
Libretul	Temistocle Solera
Data premierei	9 martie 1842
Locul premierei	Milano, Teatro alla Scala
Limba	italiană
Durată	cca. 2,5 ore
Locul acțiunii	Ierusalim și Babilon
Timpul acțiunii	586 î.Hr.
Modifică date / text

Nabucco (titlul original: în italiană Nabucco, prescurtare pentru Nabucodonosor) este o operă în limba italiană în patru acte compusă în 1841 de Giuseppe Verdi într-un libret italian de Temistocle Solera. Libretul se bazează pe cărțile biblice din 2 Regi, Ieremia, Plângeri și Daniel și pe piesa de teatru din 1836 a lui Auguste Anicet-Bourgeois și Francis Cornu. Cu toate acestea, adaptarea baletului Antonio Cortese a piesei (cu simplificările sale necesare), dată la La Scala în 1836, a fost o sursă mai importantă pentru Solera decât a fost piesa în sine. Sub numele său original de Nabucodonosor, opera a fost interpretată pentru prima dată la Scala din Milano la 9 martie 1842.

Durata operei: 2,5 ore

Nabucco este opera despre care se consideră că a stabilit permanent reputația lui Verdi ca compozitor. El a comentat că "aceasta este opera cu care începe cu adevărat cariera mea artistică. Și, deși am avut multe dificultăți de luptat, este sigur că Nabucco s-a născut sub o stea norocoasă".

Opera urmărește situația evreilor, pe măsură ce sunt asaltați, cuceriți și ulterior exilați din patria lor de către regele babilonian Nabucco (Nebucadnețar al II-lea). Evenimentele istorice sunt folosite ca fundal pentru un complot romantic și politic. Cel mai cunoscut număr din operă este „Corul sclavilor evrei”,

Nabucco este prescurtarea numelui împăratului chaldeean al Babilonului Nabucodonosor al doilea (în original: Nebucadnețar), care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr.

Cele două teme principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu din timpul robiei lor din Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal Nabucco, care-l duce până la autoproclamarea sa drept Dumnezeu unic și la pedepsirea cu pierderea minților. Spre sfârșitul operei el însă își revine, adoptă credința în Iehova (sau Iahve), Dumnezeul evreilor, și îi eliberează pe evrei din robie.