Nelson Mandela

Nelson Mandela
Mandela în Johannesburg, pe 13 mai 2008
Date personale
Nume la naștere	Nelson Rolihlahla Mandela
Născut	18 iulie 1918(1918-07-18) Mvezo, Provincia Oos-Kaap Africa de Sud
Decedat	5 decembrie 2013 (95 de ani) Johannesburg, Gauteng, Africa de Sud
Înmormântat	Qunu[*][[Qunu (small rural village in South Africa)|​]][2]
Cauza decesului	boală respiratorie[*]​
Părinți	Gadla Henry Mphakanyiswa[*][[Gadla Henry Mphakanyiswa ((1880-1928))|​]][3] Nosekeni Fanny[*][[Nosekeni Fanny (mother of Nelson Mandela)|​]][4]
Căsătorit cu	Evelyn Ntoko Mase (1944–1957) Winnie Madikizela (1958–1996) Graça Machel (1998–2013)
Copii	Madiba Thembekile Mandela Makaziwe Mandela Makgatho Lewanika Mandela Makaziwe Mandela Zenani Mandela Zindziswa Mandela Josina Z. Machel Samora M. Machel Jnr.
Cetățenie	Africa de Sud
Religie	Metodist[1]
Ocupație	politician autobiograf[*]​ avocat activist politic[*]​ deținut politic scenarist
Locul desfășurării activității	Africa de Sud
Limbi vorbite	limba engleză[5][6] Limba xhosa
Președinte al Africii de Sud
În funcție 10 mai 1994 – 14 iunie 1999
Vicepreședinte	Thabo Mbeki F. W. de Klerk
Precedat de	F. W. de Klerk
Succedat de	Thabo Mbeki
Premii	Premiul Nobel pentru Pace
Partid politic	Congresul Național African
Alma mater	Universitatea Fort Hare University of London External System University of South Africa University of the Witwatersrand
Profesie	Avocat, politician, activist social
Semnătură
Prezență online
site web oficial cont Twitter Internet Movie Database hasthtag
Modifică date / text

Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918, Umtata, Caoul Bunei Speranțe, Africa de Sud– d. 5 decembrie 2013)^[7] a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.

Vorbitor al limbii xhosa, trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, Mandela a urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Național African și fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizația de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobândit notorietate în 1952, în cadrul așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (română Campania de nerespectare a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal, funcție în care a supervizat conferința Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliție de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat. Deși fusese inițial un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 26 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.

Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate națională. Ca președinte de stat (conducător de jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei. Pe plan internațional și-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho și a acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcție de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.

O figură controversată de-a lungul întregii sale vieți, criticii de dreapta l-au denunțat drept terorist și simpatizant comunist. Totuși a primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. Respectat în țara sa, a fost descris drept „părinte al națiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba.