Poliesterii reprezintă o categorie de polimeri care conțin în catena lor principală o grupă funcțională ester. Ca material, termenul face referire de cele mai multe ori la tereftalatul de polietilenă (PET). Unii poliesteri sunt întâlniți în natură, precum este cutina, sau pot fi sintetici, precum polibutiratul. Unii poliesteri sintetici și cei naturali sunt biodegradabili, dar majoritatea celor sintetici nu sunt. Depinzând de structura chimică, poliesterii pot fi materiale termoplastice sau termostabile.[1]