Back الانتفاضة الفلسطينية الأولى Arabic Primer Intifada AST بیرینجی اینتیفاضه AZB Първа интифада Bulgarian প্রথম ইন্তিফাদা Bengali/Bangla Prva intifada BS Primera intifada Catalan ڕاپەڕینی یەکەمی فەلەستین CKB První intifáda Czech Intifada Cyntaf Palesteina Welsh
| Prima Intifada | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Parte a Conflictului israeliano-palestinian | |||||||||
 Blocaj rutier israelian la ieșire din Jabalia, 1988 | |||||||||
| Informații generale | |||||||||
| |||||||||
| Beligeranți | |||||||||
 Israel |  al-Qiyada al Muwhhada
 HamasJihadul Islamic Sprijinite de: .svg){kind=small} Irak[3] (în timpul Războiului din Golf) | ||||||||
| Conducători | |||||||||
| Yitzhak Shamir (Prim-ministru) Yitzhak Rabin (Ministrul Apărării) Dan Shomron (Șef al Statului Major) | Abu Jihad † Marwan Barghouti[4] | ||||||||
| Pierderi | |||||||||
| 277 de israelieni uciși[5] | 1.962 palestinieni uciși[5] | ||||||||
Modifică date / text  | |||||||||
Prima Intifada sau Prima Intifada palestiniană (cunoscută mai simplu ca intifada sau intifadah[1]) a fost o revoltă palestiniană împotriva ocupației israeliene a Cisiordaniei și Fâșiei Gaza.[6] Revolta a durat din decembrie 1987 și până la Conferința de la Madrid din 1991, deși există opinii că s-a încheiat de fapt în 1993, odată cu semnarea Acordurilor de la Oslo.[7]
Revolta a început pe 9 decembrie,[8] în tabăra de refugiați Jabalia, după ce un camion al armatei israeliene a lovit un automobil civil, ucigând patru palestinieni.[9][10][11] În urma incidentului a apărut o mișcare de protest implicând o dublă strategie, de rezistență și nesupunere civică,[12] constând în greve generale, boicoturi ale instituțiilor administrației civile israeliene din Fâșia Gaza și din Cisiordania, un boicot economic constând în refuzul de a lucra în coloniile israeliene, refuzul de a plăti impozite, refuzul de a conduce autoturisme palestiniene cu numere de înmatriculare israeliene, graffiti, ridicarea de baricade,[13][14] și aruncarea pe scară largă cu pietre și cocktailuri Molotov înspre militarii israelieni și infrastructura militară israeliană din Cisiordania și Fâșia Gaza.
Israelul a desfășurat 80.000 de militari care au primit permisiunea de a face uz de muniție de război, lucru care a dus la uciderea unui număr mare de palestinieni. În primele 13 luni, 332 de palestinieni și 12 israelieni au murit.[15] Ținând cont de proporția mare de copii, tineri și civili palestinieni uciși, Israelul a adoptat apoi o politică de „superioritate, putere și bătăi”, și anume „ruperea oaselor palestinienilor”.[15][16] Difuzarea la scară globală a imaginilor cu soldați evrei bătând cu răngile adolescenți a dus ulterior la adoptarea unor metode precum tiruri cu gloanțe din plastic semi-letale.[15] În primul an de Intifada, forțele de securitate israeliene au ucis 311 palestinieni, din care 53 sub vârsta de 17 ani.[15] De-a lungul primilor doi ani, conform organizației Save the Children, circa 7% dintre palestinienii cu vârste de până la 18 ani suferiseră răni în urma împușcăturilor, bătăilor sau gazelor lacrimogene.[16] În cei șase ani de Intifada armata israeliană a ucis aproximativ 1.162–1.204[17] de palestinieni. Numai în primii doi ani, între 23.600–29.900 de copii palestinieni au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma bătăilor primite de la militarii israelieni.[18]
În rândul israelienilor, 100 de civili și 60 de membri ai armatei au fost uciși,[19] adesea de către militanți aflați în afara controlului Comandamentului Unificat al Intifadei,[20] și peste 1.400 de civili israelieni și 1.700 de soldați au fost răniți.[21]
Violența intra-palestiniană a fost și ea o componentă proeminentă a Intifadei, marcată de execuția sumară, între 1988 și aprilie 1994, a unui număr estimat de 822 palestinieni, uciși sub suspiciunea de colaboraționism cu Israelul.[22] S-a raportat că la acea vreme Israelul obținuse informații de la circa 18.000 de palestinieni care fuseseră compromiși,[23] deși mai puțin de jumătate dintre ei au avut vreun contact dovedit cu autoritățile israeliene.[24]
O nouă Intifada, cea de-a doua, s-a desfășurat între septembrie 2000 și 2005.
- ^ Kober, Avi, Israel's Wars of Attrition: Attrition Challenges to Democratic States, p. 165
- ^ Kim Murphy. "Israel and PLO, in Historic Bid for Peace, Agree to Mutual Recognition," Los Angeles Times, 10 September 1993.
- ^ tr 'Saddam olsaydı İsrail'e dersini verirdi' Arhivat în , la Wayback Machine., Zaman
- ^ "Profile: Marwan Barghouti" BBC News. 26 November 2009. Accessed 9 august 2011.
- ^ a b c d e f Kober, Avi. "From Blitzkrieg To Attrition: Israel's Attrition Strategy and Staying Power." Small Wars & Insurgencies 16, no. 2 (2005): 216–240.
- ^ Lockman; Beinin (1989), p. 5.
- ^ Nami Nasrallah, 'The First and Second Palestinian intifadas,' in David Newman, Joel Peters (eds.) Routledge Handbook on the Israeli-Palestinian Conflict, Routledge, 2013, pp. 56–68, p. 56.
- ^ Edward Said (). Intifada: The Palestinian Uprising Against Israeli Occupation. South End Press. pp. 5–22. ISBN 9780896083639.
- ^ Berman 2011, p. 41.
- ^ Michail Omer-Man The accident that sparked an Intifada, 12/04/2011
- ^ David McDowall,Palestine and Israel: The Uprising and Beyond, University of California Press, 1989 p. 1
- ^ Ruth Margolies Beitler, The Path to Mass Rebellion: An Analysis of Two Intifadas, Lexington Books, 2004 p.xi.
- ^ BBC: A History of Conflict
- ^ Walid Salem, 'Human Security from Below: Palestinian Citizens Protection Strategies, 1988–2005,' in Monica den Boer, Jaap de Wilde (eds.), The Viability of Human Security,Amsterdam University Press, 2008 pp. 179–201 p. 190.
- ^ a b c d Audrey Kurth Cronin 'Endless wars and no surrender,' in Holger Afflerbach, Hew Strachan (eds.) How Fighting Ends: A History of Surrender, Oxford University Press 2012 pp. 417–433 p. 426.
- ^ a b Wendy Pearlman, Violence, Nonviolence, and the Palestinian National Movement,Cambridge University Press 2011, p. 114.
- ^ Rami Nasrallah, 'The First and Second Palestinian Intifadas,' in Joel Peters, David Newman (eds.) The Routledge Handbook on the Israeli-Palestinian Conflict, Routledge 2013 pp. 56–68 p. 61
- ^ Arthur Neslen, In Your Eyes a Sandstorm: Ways of Being Palestinian, University of California Press, 2011 p. 122.
- ^ B'Tselem Statistics; Fatalities in the first Intifada.
- ^ Mient Jan Faber, Mary Kaldor, 'The deterioration of human security in Palestine,' in Mary Martin, Mary Kaldor (eds.) The European Union and Human Security: External Interventions and Missions, Routledge, 2009 pp. 95–111.
- ^ 'Intifada,' in David Seddon, (ed.)A Political and Economic Dictionary of the Middle East, Taylor & Francis 2004, p. 284.
- ^ Human Rights Watch, Israel, the Occupied West Bank and Gaza Strip, and the Palestinian Authority Territories, November, 2001. Vol. 13, No. 4(E), p. 49
- ^ Amitabh Pal, "Islam" Means Peace: Understanding the Muslim Principle of Nonviolence Today, ABC-CLIO, 2011 p. 191.
- ^ Lockman; Beinin (1989), p. [2]