Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Progresismul este un curent politic care promovează sau favorizează reforma socială, politică, și economică.[1] Ca filosofie, ea se bazează pe ideea progresului, care afirmă că progresele în domeniul științei, tehnologiei, dezvoltării economice și organizării sociale sunt vitale pentru îmbunătățirea condiției umane. Progresismul a apărut ca parte a unui răspuns mai general, la schimbările aduse de industrializare și ca o alternativă la răspunsul tradițional conservator în fața problemelor sociale și economice.
Mișcarea progresistă a început la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea, în orașele cu muncitori proaspăt stabiliți și reformatori interesați în ajutarea acelora care se confruntau cu condiții de viață grele. Progresiștii au vorbit despre necesitatea unor legi care să reglementeze problema chiriilor și a muncii copilului. Ei au cerut, de asemenea, condiții mai bune pentru femei.
Partidele politice, ca Partidul Progresist din SUA, au fost organizate la începutul secolului al 20-lea, iar progresismul a fost îmbrățișat de președinții americani Theodore Roosevelt, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt și Lyndon Baines Johnson, În plus, în Europa și Canada, termentul "progresist" a fost ocazional utilizat de către grupuri de dreapta. Progresiștii democrați din Irlanda au luat termenul "progresism", în ciuda faptului că au fost considerați liberali clasici sau un grup de centru-stânga. Progresiștii Europeni Democrați au fost, în principiu, un grup politic heterogen în Uniunea Europeană.
Termenul de "progresism" este utilizat pentru a descrie o largă gamă de vederi asociate cu mișcările politice de stânga.
|arhivat=
ignorat (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |urlarhivă=
și |archive-url=
(ajutor); Mai multe valori specificate pentru |deadurl=
și |dead-url=
(ajutor)