Republicanii radicali

Republicanii radicali au fost o facțiune politică^⁠(d) din cadrul Partidului Republican, cu origini încă de la înființarea partidului în 1854 – cu aproximativ șase ani înainte de Războiul Civil – și care s-a manifestat până la Compromisul din 1877^⁠(d), care a pus efectiv capăt Reconstrucției. Ei își spuneau „radicali” din cauza obiectivului lor de eradicare imediată, completă și permanentă a sclaviei în Statele Unite. Facțiunea radicală includea însă și curente foarte puternice de nativism^⁠(d), anti-catolicism^⁠(d) și susținători ai interzicerii băuturilor alcoolice. Aceste obiective politice și retorica în favoarea lor au îngreunat foarte mult sarcina Partidului Republican de a evita înstrăinarea unui număr mare de alegători americani de la etnie irlandeză^⁠(d), germană^⁠(d) și de alte etnii albe^⁠(d). De fapt, chiar și liber-cugetătorii germano-americani și pașoptiștii care, ca și Hermann Raster^⁠(d), simpatizau altfel cu obiectivele republicanilor radicali, i-au combătut agresiv pe tema prohibiției. Mai târziu, au devenit cunoscuți ca „Stalwarts^⁠(d)”.^[1]

În timpul războiului, radicalii s-au opus republicanilor moderați^⁠(d) (în frunte cu președintele Abraham Lincoln) și Partidului Democrat. Radicalii s-au pus în fruntea eforturilor postbelice de a acorda drepturi civile foștilor sclavi și de a implementa pe deplin emanciparea. După ce măsurile nereușite din 1866 au dus la violențe împotriva foștilor sclavi în fostele state rebele, radicalii au promovat al paisprezecelea amendament în Congres pentru protecția prin lege a drepturilor acestora. Ei s-au opus față de a permite foștilor politicieni și veteranilor militari confederați să preia puterea politică în Sudul SUA și au pus accent pe egalitate, drepturi civile și drept de vot pentru sclavii eliberați^⁠(d) în timpul sau după războiul civil prin Proclamația de emancipare și prin al treisprezecelea amendament.^[2]

În timpul războiului, radicalii s-au opus alegerii generalului George B. McClellan de către Lincoln pentru funcția de comandament suprem al marii Armate a Potomacului^⁠(d) din est și eforturilor lui Lincoln din 1864 de a aduce statele secesioniste din Sud înapoi în Uniune cât mai repede și mai ușor posibil. Lincoln l-a recunoscut mai târziu pe McClellan ca fiind nepotrivit funcției și l-a demis. Radicalii au încercat să treacă propriul lor plan de reconstrucție^⁠(d) prin Congres în 1864. Lincoln s-a opus prin veto, deoarece el își aplica propria politică prin puterea sa de comandant militar suprem. Lincoln a fost asasinat în aprilie 1865. Radicalii au cerut abolirea sclaviei fără despăgubire, în timp ce Lincoln dorea în schimb să imite parțial abolirea sclaviei de către Imperiul Britanic, compensând financiar foștii proprietari de sclavi care rămăseseră loiali Uniunii. Radicalii, în frunte cu Thaddeus Stevens, s-au luptat aprig cu succesorul lui Lincoln, Andrew Johnson. După ce Johnson a respins diverse legi ale Congresului care favorizau cetățenia pentru sclavii eliberați, o Reconstrucție mult mai dură pentru Sudul învins și alte proiecte de legi pe care le considera neconstituționale, radicalii au încercat să-l înlăture din funcție prin impeachment^⁠(d), care a fost respins la un singur vot în 1868^⁠(d).