Secolul de aur

Prin sintagma „Secolul de aur” se înțelege epoca clasică sau de apogeu a culturii spaniole, în principal perioada Renașterii din secolul XVI și a Barocului din secolul XVII. Raportându-se la evenimente-cheie, s-ar putea afirma că această perioadă începe odată cu publicarea „Gramaticii castiliane” de către Antonio de Nebrija (1492) și se termină la moartea lui Pedro Calderón de la Barca (1681). Cei mai mari reprezentanți ai acestei perioade sunt considerați a fi Miguel de Cervantes și Lope de Vega.

Alegerea anului 1492 nu este întâmplătoare: este vorba de anul terminării Reconquistei, anul în care puterea politică a musulmanilor în Peninsula Iberică se încheie definitiv. Pe de altă parte, este de asemenea anul expulzării evreilor din teritorii spaniole, care se vor stabili în diverse colonii din Europa, Asia sau nordul Africii, unde vor continua să cultive limba castiliană. Forța militară necesară pentru înfrângerea musulmanilor se va orienta în curând spre teritoriile continentului recent descoperit al Americii.

Spre sfârșitul secolului XVIII sintagma „Secol de aur”, folosită de Lope de Vega pentru a se referi la secolul în care a trăit, și care a stârnit admirația lui Don Quijote în discursul său despre Epoca de Aur, deja se împământenise. Sintagma a fost consacrată definitiv în secolul XIX de către hispanistul George Ticknor în cartea sa „Istoria literaturii spaniole”, făcând aluzie la faimosul mit din „Teogonia” lui Hesiod, în care poetul grec vorbește de diferite epoci ale omenirii, cărora le corespund metale din ce în ce mai puțin prețioase.

A fost o perioadă de înflorire politică și economică a Spaniei, care a ajuns să se bucure de mult prestigiu la nivel internațional; în această epocă „noutățile” proveneau din Spania și erau imitate; cunoașterea limbii spaniole ajunsese la modă. S-au dezvoltat în special literatura, artele plastice și muzica. În domenii umaniste s-au remarcat mulți erudiți, în timp ce în domenii științifice precum lingvistica (Francisco Sánchez de las Brozas y su Minerva), geografia, cartografia, antropologia sau științe naturale (botanică, minerologie etc.) au existat de asemenea realizări, datorate în primul rând descoperirii Americii. Figuri eminente în matematici au fost: Sebastián Izquierdo, Juan Caramuel, Pedro Nunes, Omerique, Pedro Ciruelo, Juan de Rojas y Sarmiento, Rodrigo Zamorano, în farmacologie Andrés Laguna, în psihologie Juan Luis Vives și Juan Huarte de San Juan, iar în filozofie Francisco Suárez. S-au dezvoltat de asemenea, în special datorită descoperirii a noi popoare, dreptul natural și drepturile omului, cu personalități precum Bartolomé de las Casas, care a condamnat sclavia.

Secolul de aur se poate împărți în două perioade estetice, prima corespunzătoare Renașterii din secolul XVI (cu domniile lui Ferdinand Catolicul, a lui Carol Quintul și a lui Filip al II-lea al Spaniei) și a doua corespunzătoare Barocului din secolul XVII (cu domniile lui Filip al III-lea al Spaniei, lui Filip al IV-lea al Spaniei și a lui Carol al II-lea al Spaniei). Evenimentele ce au marcat separarea dintre aceste două epoci pot fi considerate Conciliul de la Trento și Contrareforma.