Shontelle | |
Shontelle la spectacolul B96 Jingle Bash (16 decembrie 2008). | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Shontelle Layne[1] |
Născută | (39 de ani)[1] Bridgetown, Barbados[2] Saint James, Barbados, Barbados |
Cetățenie | Barbados |
Ocupație | cântăreață, textieră |
Studii | Harrison College[*] |
Gen muzical | R&B,[3] pop,[3] reggae,[4] hip-hop,[5] rap[4] soul[5] |
Instrument(e) | voce |
Ani de activitate | 2005 — prezent[6] |
Case de discuri | Motown Records/ Universal Music Group[6] 2005 — prezent[6] |
Interpretare cu | Akon, J-Status, Rihanna |
Discografie | |
Listă completă | Shontelle discography[*] |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Shontelle Layne (n. 3 octombrie 1985),[1] mai cunoscută sub numele de Shontelle, este o cântăreață și textieră din Barbados. În anul 2005 ea a compus înregistrarea „Roll It Gal” pentru solista Alison Hinds,[6] același cântec fiind lansat ulterior de Shontelle în anul 2007, alături de formația J-Status și de interpreta Rihanna.[7] Primul album al cantautoarei, Shontelligence, a fost lansat în noiembrie 2008,[8] el fiind precedat de promovarea discului single „T-Shirt”,[9] acesta devenind un șlagăr de top 10 în Regatul Unit.[10] Vânzările materialului discografic au fost scăzute, în ciuda faptului că au mai fost lansate alte două cântece — „Stuck with Each Other” și „Battle Cry”.[11]
Începând cu vara anului 2009, solista a început înregistrările pentru cel de-al doilea album din cariera sa,[12] materialul urmând a fi lansat în luna aprilie a anului 2010.[13] Primul single al discului în Europa este compoziția „Licky (Under the Covers)”, în timp ce în S.U.A a început promovarea cântecului „Impossible”.[14]