Socialismul secolului al XXI-lea (în spaniolă Socialismo del siglo XXI, în portugheză Socialismo do século XXI, în germană Sozialismus des 21. Jahrhunderts) este o interpretare a principiilor socialiste afirmată pentru prima dată de sociologul și analistul poltiic german Heinz Dieterich și preluat de o serie de lideri din America Latină. Dieterich a argumentat în 1996 că atât capitalismul industrial al pieței libere cât și socialismul secolului 20 au eșuat în rezolvarea problemelor urgente ale umanității precum sărăcia, foametea, exploatarea la locul de muncă, represiunea economică, sexismul, rasismul, distrugerea resurselor naturale și absența unei democrații autentice.[1] Socialismul secolului 21 conține elemente din socialismul democratic, dar se aseamănă, de asemenea, cu revizionismul marxist.[2]
Liderii care au susținut această formă de socialism îi includ pe Hugo Chávez din Venezuela, Rafael Correa din Ecuador, Evo Morales din Bolivia, Néstor Kirchner și Cristina Fernández de Kirchner din Argentina[3] Luiz Inácio Lula da Silva din Brazilia și Michelle Bachelet din Chile.[4] Datorită condițiilor istorice unice locale, socialismul secolului al XXI-lea este adesea în contrast cu aplicațiile anterioare ale socialismului în alte țări, cu o diferență majoră fiind efortul către un proces de planificare economică mai eficient.[2] În afara Americii Latine, socialismul secolului 21 a fost promovat de lideri de stânga precum Mark Drakeford și Jeremy Corbyn în Regatul Unit[5][6][7] și Lothar Bisky, Egon Krenz și Oskar Lafontaine în Germania,[8][9] și, de asemenea, de partide precum Partidul Comunist din Spania[10] și Stânga Unită în Spania[11] și Partidul Comunist din Federația Rusă și Rusia Justă.[12]
This socialism of the XXI century, overflowed the Venezuelan experience and became a trend that took greater force throughout Latin America, especially in Ecuador with its President Rafael Correa, in Bolivia implemented by its president Evo Morales and in Argentina initially with Néstor Kirchner and later with his wife Cristina Fernandez de Kirchner, as well as in Nicaragua, El Salvador, Uruguay. This ideological conception sought primarily to give responses to the serious problem of underdevelopment in which the region lives due to the social imbalances, injustice and inequality (Hamburger, 2014).