Star Trek II: Furia lui Khan (Star Trek II: The Wrath of Khan) este un film științifico-fantastic american din 1982, regizat de Nicholas Meyer, scris de Jack B. Sowards și produs și realizat de Paramount Pictures. Este bazat pe serialul Star Trek creat de Gene Roddenberry. Este al doilea film din seria de filme Star Trek după Star Trek: Filmul (1979). Furia lui Khan continuă povestea din cel de-al 22-lea episod din Star Trek: Seria originală, sezonul I, Space Seed în care Khan este exilat pe o planetă din sistemul Alpha Ceti. În film, Khan (Ricardo Montalban) împreună cu banda sa de oameni cu superputeri scapă din exilul de 15 ani de pe planetă și fură un dispozitiv secret de terraformare numit Proiectul Genesis și pregătește o capcană letală pentru vechiul său rival, James T. Kirk (William Shatner). Furia lui Khan este începutul unei povești mai ample care continuă cu filmul Star Trek III: În căutarea lui Spock (1984) și se încheie cu filmul Star Trek IV: Călătoria acasă (1986).[8][9]
După ce criticii au considerat mediocru primul film care a avut și o performanță comercială scăzută, creatorul seriei Gene Roddenberry a fost forțat să stea deoparte de producția noului film.[10] Producătorul executiv Harve Bennett a scris schița originală a filmului, pe care Jack B. Sowards a dezvoltat-o într-un scenariu complet. Regizorul Nicholas Meyer a terminat scenariul final în 12 zile, fără a accepta să fie menționat ca scenarist alături de . Abordarea lui Meyer a fost de a evoca atmosfera eroică-romantică (swashbuckler) din seria originală, și această temă a fost întărită de coloana muzicală a lui James Horner.[11][12][13] Leonard Nimoy nu intenționa să joace un rol în această continuare, dar a fost ispitit de promisiunea că personajul său va avea o scenă dramatică a morții. Reacția negativă a audienței la moartea lui Spock a dus la revizuiri semnificative ale încheierii filmului în ciuda obiecțiilor categorice ale lui Meyer. Echipa de producție a folosit diferite tehnici de reducere a costurilor pentru a păstra producția în limitele bugetului, inclusiv prin utilizarea unor modele în miniatură din proiectele anterioare și a reutilizării decorurilor, a unor efecte speciale de arhivă și a costumelor din primul film. Printre realizările tehnice ale filmului: Furia lui Khan este primul film de lung metraj care conține o secvență creată în întregime cu grafică generată de calculator: scena cu demonstrarea efectelor dispozitivului Genesis asupra unei planete pustii.[14]
Furia lui Khan a fost lansat în America de Nord la 4 iunie 1982 de Paramount Pictures. A fost un succes de box office, câștigând 97 de milioane de dolari americani în întreaga lume. Reacția criticilor de film a fost pozitivă; cu recenzii care au subliniat caracterul lui Khan, ritmul filmului și interacțiunile personajelor ca elemente puternice. Reacțiile negative au vizat efectele speciale slabe și unele dintre interpretările actoricești. Furia lui Khan este considerat de majoritatea ca fiind unul dintre cele mai bune filme din seria Star Trek și este adesea creditat cu reînnoirea interesului substanțial față de această franciză.[8][15][16][9]
|titlelink=
(ajutor)
|title=
(ajutor)