Back Vier temperamente Afrikaans الأخلاط الأربعة Arabic Ункъо ахлатӀ AV Четири темперамента Bulgarian চার স্বভাব Bengali/Bangla Quatre temperaments Catalan Temperamentenlehre German Χυμοπαθολογία Greek Four temperaments English Teoría de los cuatro temperamentos Spanish
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Temperamentul sau caracterul unei ființe, ne arată felul cum reacționează, sau cum se comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător. La rândul lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale și motorice, corelate cu modul în care se realizează autocontrolul acestor reacții. Termenul „temperament” definește de asemenea constanta, intensitatea și durata reacțiilor provocate de excitantul extern.
Cuvântul provine din secolul al XVI-lea, când temperamentum era interpretat ca un amestec de raporturi echilibrate, sau în farmacie ca un amestec de umori ale corpului uman. Teoria celor patru temperamente clasice (umoralismul lui Galen) a fost abandonată, nu mai este știință.[1]
Cvasiunanimitatea psihologilor au considerat temperamentul ca fiind înnăscut. El este considerat „factorul ereditar” în organizarea internă a personalității. Particularitățile temperamentului țin de structura somatică, de sistemul nervos, de mobilitatea proceselor nervoase, de resursele energetice.
Temperamentul nu se manifestă în același mod pe tot parcursul vieții. El evoluează o dată cu întregul organism și sistem nervos, astfel încât trăsăturile de temperament se maturizează, sunt deplin formate la sfârșitul adolescenței, se mențin relativ constante pe toată perioada maturității, până la bătrânețe, când cunosc un proces de aplatizare din cauza pierderii vivacității, a vigorii. În schimb, unele trăsături temperamentale se rigidizează, se accentuează la bătrânețe (de exemplu: iritabilitatea la un coleric, depresia la un melancolic, închistarea la un flegmatic).
Temperamentul este neutru din punct de vedere valoric pentru personalitate, adică nu el este cel care dă valoare personalității. Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile.
Trăsăturile temperamentale sunt înnăscute, au o condiționare biologică, dar dobândesc valențe numai în plan psihocomportamental, constituindu-se în fundamentul personalității. Ele stau la baza imprimării celorlalte trăsături, cărora le conferă o anumită nuanțare, expresivitate, dinamism, vivacitate sau dimpotrivă, inhibiție retragere. Temperamentul își pune pecetea pe viața noastră psihică (generozitatea, spre exemplu, nu ține de temperament, dar felul cum își dobândește cineva și, mai ales, cum își manifesta cineva generozitatea se află sub influența temperamentului)
Temperamentul, deși larg determinat genetic, este în expresia lui funcțională, modelat de condițiile socio-culturale, existențiale ale individului. Influența ereditarului asupra psihocomportamentalului nu este directă, ci mediată de factori socio-culturali.
- ^
- Marks, David F.; Murray, Michael; Evans, Brian; Estacio, Emee Vida (). Health Psychology. SAGE. p. 406. ISBN 978-1-4739-2759-9.
four bodily humours, blood, phlegm, black bile and yellow bile. Little scope was left for psychological causation and this theory only really lost its hold on Western thinking in the 1850s. [...] The humoral theory was eventually abandoned following [...] Rudolf Virchow in the 1850s.
- David F. Marks, Michael Murray, Brian Evans, Emee Vida Estacio (). „16 Illness and Personality”. Health Psychology: Theory, Research and Practice. SAGE Publications. p. PT555. ISBN 978-1-4739-2758-2.
- Marks, David F.; Murray, Michael; Evans, Brian; Estacio, Emee Vida (). Health Psychology. SAGE. p. 406. ISBN 978-1-4739-2759-9.