Text sacru

Textul sacru, prin expresia „sfântă carte” sau „sfântă scriptură”, la singular sau la plural, face referire fie la forma scrierii (înțeleasă ca o tehnică particulară de a scrie - în special la tehnica hieroglifică, care etimologic asta înseamnă, provenind din termenii grecești hierós („sacru”) și glyphós („scris”) - fie ca un particular gen literar, ca în cazul fiecăreia dintre cărțile sfinte. În cea mai mare parte a bibliografiei existente se folosește această expresie în special pentru a se desemna Biblia (ca ansamblu de cărți sau de texte sacre ale creștinismului).

Cărțile sacre au diferite forme de prezentare (sul, codex, un singur volum, mai multe volume, tomuri, culegeri), vechimi și grade de sfințenie atribuite de credincioși religiilor lor. Multe astfel de scrieri au existat inițial ca mituri de tradiție orală memorate și transmise din generație în generație mai înainte de a fi notate și de a deveni scrieri, ceea ce a sporit semnificativ prestigiul lor.^[3] ^[4] ^[5] În aproape toate religiile persistă moduri diferite de a recita sau de a cânta toate sau o parte din cărțile sacre, cu voce tare sau mental, ca formă de rugăciune sau în diferite ritualuri.

În religiile monoteiste (numite și religii avraamice sau religii ale cărții), Tanach-ul este textul sacru al iudaismului; Biblia (compusă din Vechiul Testament - identică Tanach-ului în ce privește adăugirea textelor Deuterocanonice - și ale Noului Testament) este textul sacru al creștinismului; iar Coranul este textul sacru al islamului. Printre religiile orientale, scripturile sacre ale hinduismului sunt patru, Vedele și Upanișadele reprezentând două dintre ele.

Înțelese drept cărți „revelate” de divinitate, ele sunt considerate surse teologice pentru fiecare dintre aceste religii, reprezentând învățăturile și principiile de bază pe care adepții lor se străduiesc să le urmeze.^[6] ^[7] ^[8]

Deși civilizațiile antice copiau încă de la începuturile lor textele prin metoda scrierii de mână (Cartea Morților din Egiptul Antic, spre un exemplu), prima scriitură tipărită pentru distribuirea în masă a fost Sutra Diamantului în anul 868 (Canoanele Buddhismului); în timp ce Biblia Gutenberg a fost tipărită abia în anul 1455.

^ Sagarika Dutt (2006). India in a Globalized World. Manchester University Press. p. 36. ISBN: 978-1-84779-607-3
^ Kumar, Shailendra; Choudhury, Sanghamitra (1 ianuarie 2021). Meissner, Richard, ed. „Ancient Vedic Literature and Human Rights: Resonances and Dissonances”. Cogent Social Sciences (în engleză). 7 (1): 1858562. doi:10.1080/23311886.2020.1858562. ISSN 2331-1886.
^ The Editors of Encyclopaedia Britannica (2009). Scripture. Encyclopaedia Britannica.
^ William A. Graham (1993). Beyond the Written Word: Oral Aspects of Scripture in the History of Religion. Cambridge University Press. pp. ix, 5–9. ISBN 978-0-521-44820-8.
^ Carroll Stuhlmueller (1958). „The Influence of Oral Tradition Upon Exegesis and the Senses of Scripture”. The Catholic Biblical Quarterly. 20 (3): 299–302. JSTOR 43710550.
^ Charles Elster (2003). „Authority, Performance, and Interpretation in Religious Reading: Critical Issues of Intercultural Communication and Multiple Literacies”. Journal of Literacy Research. 35 (1): 667–670. , Citat: "textele religioase îndeplinesc două funcții de reglementare importante: la nivel de grup, ele reglementează ritualul liturgic și sistemele de drept; la nivel individual, ele (caută să) reglementeze conduita etică și să direcționeze aspirațiile spirituale" ("religious texts serve two important regulatory functions: on the group level, they regulate liturgical ritual and systems of law; at the individual level, they (seek to) regulate ethical conduct and direct spiritual aspirations.")
^ Eugene Nida (1994). „The Sociolinguistics of Translating Canonical Religious Texts”. TTR: Traduction, Terminologie, Rédaction. Érudit: Université de Montréal. 7 (1): 195–197. , Citat: Expresia „texte religioase” poate fi înțeleasă în două sensuri destul de diferite: (1) texte care discută despre credințele și practicile religioase din trecut sau din prezent ale unei comunități de credincioși și (2) texte care sunt cruciale în a da naștere unei comunități credincioase. ("The phrase "religious texts" may be understood in two quite different senses: (1) texts that discuss historical or present-day religious beliefs and practices of a believing community and (2) texts that are crucial in giving rise to a believing community.")
^ Ricoeur, Paul (1974). „Philosophy and Religious Language”. The Journal of Religion. University of Chicago Press. 54 (1): 71–85. doi:10.1086/486374.

[1] Sagarika Dutt (2006). India in a Globalized World. Manchester University Press. p. 36. ISBN: 978-1-84779-607-3

[2] Kumar, Shailendra; Choudhury, Sanghamitra (1 ianuarie 2021). Meissner, Richard, ed. „Ancient Vedic Literature and Human Rights: Resonances and Dissonances”. Cogent Social Sciences (în engleză). 7 (1): 1858562. doi:10.1080/23311886.2020.1858562. ISSN 2331-1886.

[britscripture-3] The Editors of Encyclopaedia Britannica (2009). Scripture. Encyclopaedia Britannica.

[4] William A. Graham (1993). Beyond the Written Word: Oral Aspects of Scripture in the History of Religion. Cambridge University Press. pp. ix, 5–9. ISBN 978-0-521-44820-8.

[5] Carroll Stuhlmueller (1958). „The Influence of Oral Tradition Upon Exegesis and the Senses of Scripture”. The Catholic Biblical Quarterly. 20 (3): 299–302. JSTOR 43710550.

[6] Charles Elster (2003). „Authority, Performance, and Interpretation in Religious Reading: Critical Issues of Intercultural Communication and Multiple Literacies”. Journal of Literacy Research. 35 (1): 667–670. , Citat: "textele religioase îndeplinesc două funcții de reglementare importante: la nivel de grup, ele reglementează ritualul liturgic și sistemele de drept; la nivel individual, ele (caută să) reglementeze conduita etică și să direcționeze aspirațiile spirituale" ("religious texts serve two important regulatory functions: on the group level, they regulate liturgical ritual and systems of law; at the individual level, they (seek to) regulate ethical conduct and direct spiritual aspirations.")

[7] Eugene Nida (1994). „The Sociolinguistics of Translating Canonical Religious Texts”. TTR: Traduction, Terminologie, Rédaction. Érudit: Université de Montréal. 7 (1): 195–197. , Citat: Expresia „texte religioase” poate fi înțeleasă în două sensuri destul de diferite: (1) texte care discută despre credințele și practicile religioase din trecut sau din prezent ale unei comunități de credincioși și (2) texte care sunt cruciale în a da naștere unei comunități credincioase. ("The phrase "religious texts" may be understood in two quite different senses: (1) texts that discuss historical or present-day religious beliefs and practices of a believing community and (2) texts that are crucial in giving rise to a believing community.")

[8] Ricoeur, Paul (1974). „Philosophy and Religious Language”. The Journal of Religion. University of Chicago Press. 54 (1): 71–85. doi:10.1086/486374.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

Text sacru

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia