Tratatul de la Londra | |
Tratatul pentru pacificarea Greciei | |
Tip | Intervenție umanitară |
---|---|
Semnat | 6 iulie 1827 Londra |
Intrat în vigoare | 3 februarie 1830 |
Semnatari | ![]() ![]() ![]() |
Limbă | franceză |
Prezență online | |
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k96067j.f464 | |
Modifică date / text ![]() |
Tratatul pentru pacificarea Greciei a fost semnat pe 6 iulie 1827 de către reprezentanții Regatului Unit, Regatului Franței și Imperiului Rus la Londra. Au mai fost invitați la negocieri și Imperiul Austriac și Regatul Prusiei, dar guvernele acestor puteri europene au refuzat să-și trimită reprezentanții la Londra.
Acest tratat privea Grecia, aflată în plin război pentru obținerea independenței de sub dominația Imperiului Otoman. Tratatul își propunea să pune capăt conflictului și vărsărilor de sânge. Imperiul Rus a semnat acest tratat, deși era împotriva principiilor Sfintei Alianțe semnate din partea rusă de țarul Alexandru I. Practic, implica recunoașterea unui nou stat (Grecia) și distrugerea balanței puterii stabilit la Congresul de la Viena, al cărei garant era Sfânta Alianță.
Acest tratat a reflectat în mod oficial interesul pentru cauza poporului grec, dar și interesul fiecărui semnatar pentru ocuparea unei poziții cât mai bune în cursa pentru putere în răsăritul Mediteranei. Cele trei puteri și-au oferit serviciile de mediatori între părțile aflate în conflict.
Prevederile tratului au fost acceptate de greci, dar a fost respins se Poarta Otomană. Această respingerea a fost un motiv suficient de bun pentru trimiterea în apele teritoriale elene a unei „misiuni de pacificare” formate din vase militare din Regatul Unit, Franța și Rusia. Operațiunea navală din răsăritul Peloponezului pentru punerea în aplicare a tratatului a dus în cele din urmă de confruntarea din Golful Navarino. Pentru completarea punerii în aplicare a tratatului, a fost deplasată în zonă o „forță de interpunere” terestră franceză.